Ai decis să ceri ajutor, dar nu știi cui să te adresezi. Cauți pe internet și găsești psihologi, psihologi clinicieni, psihiatri, psihoterapeuți CBT, psihanalitici, integrativi sau specializați în alte metode. Fiecare pare să ofere ceva diferit. Cum alegi, dacă nici măcar nu știi exact ce ai nevoie?
Confuzia este firească. Nimeni nu ar trebui să fie obligat să învețe terminologia unei profesii înainte de a putea primi ajutor. Tocmai de aceea am scris acest ghid: pentru a explica, fără jargon inutil, diferența dintre psiholog, psihiatru și psihoterapeut, principalele orientări psihoterapeutice, felul în care poți verifica pregătirea și dreptul de practică al unui specialist și întrebările care merită puse înainte de prima ședință.
Nu există un terapeut potrivit pentru toată lumea și nici o metodă ideală pentru orice dificultate. Există însă criterii bune de orientare. Iar uneori primul specialist consultat te poate ajuta să ajungi la un altul, mai potrivit nevoilor tale.
1. Psiholog, psiholog clinician, psihiatru sau psihoterapeut: cine face ce?
Aceste denumiri nu sunt sinonime. Ele descriu formări și competențe diferite, care uneori se suprapun.
Psihologul
Psihologul este, în primul rând, o persoană cu studii universitare în psihologie. Dar o diplomă de psihologie nu este, singură, o autorizație pentru orice serviciu psihologic. Pentru exercitarea profesiei cu drept de liberă practică în România este necesară atestarea corespunzătoare, în condițiile legii.
Psihologii pot activa în domenii foarte diferite: clinic, educațional, organizațional, transporturi sau altele. Un psiholog care face selecție de personal nu este automat calificat să ofere psihoterapie.
Psihologul clinician
Psihologul clinician se ocupă în special de evaluarea psihologică: interviu clinic, teste și chestionare adecvate, înțelegerea simptomelor, a funcționării emoționale și cognitive și formularea unor concluzii psihologice.
Poate realiza evaluări utile când există suspiciuni de depresie, anxietate, dificultăți cognitive sau alte probleme psihice.
Este o alegere bună atunci când ai nevoie de o evaluare psihologică, de un raport, de o clarificare a dificultăților tale sau de îndrumare către servicii potrivite.
Nu orice psiholog clinician este și psihoterapeut. Dacă oferă psihoterapie, trebuie să aibă și competența profesională necesară pentru aceasta.
Psihiatrul
Psihiatrul este medic specialist. Are pregătire medicală, poate stabili diagnostice medicale psihiatrice, poate recomanda investigații și poate prescrie tratamente medicamentoase atunci când sunt indicate.
Merită să consulți un psihiatru dacă simptomele îți afectează serios somnul, alimentația, activitatea sau capacitatea de a funcționa; dacă apar schimbări marcate de dispoziție, suspiciuni de psihoză, episoade de agitație sau depresie severă; ori dacă vrei să afli dacă medicația ți-ar putea fi de folos.
Un consult psihiatric nu înseamnă automat că vei primi medicamente.
Un psihiatru poate avea și formare în psihoterapie, dar specializarea medicală, în sine, nu este echivalentă cu o formare psihoterapeutică.
Psihoterapeutul
Psihoterapeutul este specialistul format să lucreze cu suferința psihică printr-un proces terapeutic desfășurat în timp, în cadrul unei relații profesionale și al unei metode de lucru.
Psihoterapia poate urmări reducerea simptomelor, dezvoltarea capacității de a face față dificultăților, înțelegerea conflictelor interioare și schimbarea unor tipare de gândire, comportament sau relaționare.
În România, psihoterapia reprezintă o competență profesională care necesită formare specifică și atestare potrivit reglementărilor aplicabile. Accesul la formare nu se limitează, în toate situațiile prevăzute de lege, exclusiv la absolvenții de psihologie.
Important pentru pacient este ca persoana aleasă să aibă dreptul legal de a practica psihoterapia, nu doar să se prezinte drept terapeut.
Dar consilierul psihologic?
Consilierea psihologică este o specialitate distinctă, orientată frecvent către dificultăți de adaptare, decizii, stres și probleme de viață. Poate fi foarte utilă.
Totuși, consilierea psihologică și psihoterapia nu sunt titluri interschimbabile, iar competențele concrete trebuie verificate. La fel, coachingul nu este echivalent cu psihoterapia și nu o înlocuiește în tratamentul unei tulburări psihice.
2. Ce fel de psihoterapie să aleg? Principalele orientări explicate simplu
Orientarea psihoterapeutică este felul în care terapeutul înțelege dificultățile psihice și construiește împreună cu tine procesul de schimbare. Nu este doar o etichetă de pe cartea de vizită: influențează întrebările, intervențiile și ritmul ședințelor.
Diferitele școli de psihoterapie au apărut din încercări distincte de a înțelege suferința umană. Unele pun accent pe gânduri și comportamente, altele pe emoții, pe relații, pe experiența prezentă sau pe procesele inconștiente.
Aceste perspective nu se exclud neapărat reciproc. De multe ori, ele examinează aspecte diferite ale aceleiași vieți psihice.
Psihoterapia cognitiv-comportamentală (CBT sau TCC)
CBT urmărește legăturile dintre ceea ce gândești, ceea ce simți și ceea ce faci.
De exemplu, dacă te temi că vei avea un atac de panică într-un magazin, s-ar putea să începi să eviți magazinele. Evitarea îți reduce pe moment frica, dar o poate menține pe termen lung. Terapia poate lucra asupra acestui cerc.
Este, de regulă, structurată, orientată către obiective și către problemele actuale. Poate include exerciții între ședințe, monitorizarea reacțiilor, confruntarea treptată cu situații evitate și învățarea unor strategii noi.
CBT nu înseamnă doar „să gândești pozitiv”. Este o familie de intervenții psihoterapeutice cu fundamente teoretice și proceduri specifice.
De ce ai alege CBT? Poate fi o opțiune bună dacă îți dorești un mod de lucru mai structurat, cu obiective explicite și intervenții practice.
Pentru anumite tulburări, precum fobiile, tulburarea de panică sau tulburarea obsesiv-compulsivă, există protocoale cognitiv-comportamentale specifice, cu susținere importantă în cercetarea clinică. CBT este folosită și în tratamentul depresiei și al multor altor dificultăți.
Aceasta nu înseamnă că orice anxietate trebuie tratată exclusiv prin CBT sau că alte orientări nu pot contribui la ameliorarea ei.
Psihoterapia psihodinamică și psihanalitică
Psihoterapia psihodinamică pornește de la ideea că viața noastră psihică este mai complexă decât ceea ce știm și putem spune despre noi înșine. Nu toate motivele reacțiilor, dorințelor sau temerilor noastre sunt imediat accesibile conștiinței.
Uneori suferim din cauza unor conflicte interioare pe care nu le înțelegem suficient. Alteori repetăm relații sau comportamente care ne provoacă durere, deși ne propunem de fiecare dată să procedăm altfel.
Psihoterapia psihodinamică explorează sentimentele, conflictele, mecanismele de apărare și tiparele de relaționare, inclusiv pe cele de care nu suntem pe deplin conștienți.
Experiențele trecute pot fi importante, dar psihoterapia psihanalitică nu înseamnă doar investigarea copilăriei. Interesul ei privește felul în care întreaga noastră istorie emoțională continuă să participe la viața prezentă.
Relația cu terapeutul poate deveni ea însăși un loc în care sunt înțelese și transformate anumite experiențe emoționale.
De ce ai alege psihoterapia psihodinamică sau psihanalitică? Dacă îți dorești să explorezi mai profund ceea ce trăiești, să înțelegi semnificația simptomelor și să lucrezi asupra modului în care te raportezi la tine și la ceilalți, această abordare poate fi potrivită.
Psihoterapia psihodinamică nu se adresează exclusiv problemelor relaționale sau dificultăților de personalitate. Ea este utilizată și în lucrul cu depresia, anxietatea, simptomele obsesionale și alte forme de suferință psihică. Există cercetări care susțin eficacitatea unor forme de psihoterapie psihodinamică, inclusiv pentru depresie, fără ca nivelul dovezilor să fie identic pentru toate diagnosticele și toate variantele de tratament.
Există atât forme de psihoterapie psihodinamică de scurtă durată, cu obiective delimitate, cât și forme de lucru de mai lungă durată.
Psihanaliza propriu-zisă presupune, de regulă, un cadru mai intens, cu întâlniri mai frecvente, iar folosirea divanului poate face parte din acest cadru.
Terapiile umaniste, centrate pe persoană, Gestalt și existențiale
Aceste abordări pun accent pe experiența subiectivă, pe relația terapeutică, pe felul în care îți recunoști emoțiile și pe libertatea de a face alegeri.
În terapia centrată pe persoană contează mult empatia, acceptarea și autenticitatea relației.
Terapia Gestalt pune adesea accent pe ceea ce trăiești aici și acum, pe conștientizarea emoțiilor și pe felul în care intri în contact cu ceilalți.
Terapiile existențiale explorează întrebări despre sens, libertate, responsabilitate, singurătate, pierdere și schimbare.
Aceste abordări pot atrage persoanele care caută un spațiu de explorare emoțională și de înțelegere a propriei experiențe.
Și aici este important ca terapeutul să poată explica modul în care lucrează cu dificultatea ta concretă, nu doar valorile generale ale abordării sale.
Terapia sistemică și terapia de familie sau de cuplu
Abordările sistemice privesc dificultățile și în contextul relațiilor: ce se întâmplă între membrii familiei, cum se întrețin conflictele sau cum funcționează anumite reguli nescrise.
Sunt folosite adesea în lucrul cu familii și cupluri, dar există și intervenții individuale inspirate de perspectiva sistemică.
Dacă principalul motiv pentru care cauți ajutor este un impas de cuplu și amândoi vreți să participați, caută un terapeut cu formare și experiență explicită în terapia de cuplu.
Nu orice psihoterapeut individual lucrează și cu două persoane.
Psihoterapia integrativă: ce înseamnă și cum o evaluezi?
Psihoterapia integrativă pornește de la ideea că diferitele teorii și metode psihoterapeutice pot fi reunite într-un model coerent de lucru.
În principiu, o asemenea abordare urmărește să țină cont de complexitatea persoanei și să adapteze procesul terapeutic la nevoile sale.
Această perspectivă poate avea avantaje, dar presupune și o responsabilitate importantă: metodele folosite trebuie să fie înțelese, integrate teoretic și aplicate în limitele competenței profesionale.
A combina responsabil două metode nu înseamnă a schimba tehnicile la întâmplare. În același timp, eticheta „integrativ” nu dovedește, prin ea însăși, nici o pregătire superioară, nici o pregătire insuficientă.
Nu există motive să respingi automat un psihoterapeut integrativ, după cum nu există motive să presupui că acesta este automat mai bine pregătit decât un terapeut format într-o singură orientare.
Întrebările relevante sunt aceleași: ce formare are, cum înțelege problema ta, ce metode folosește și cum justifică alegerea lor?
În cele din urmă, seriozitatea unui specialist nu poate fi dedusă doar din denumirea școlii terapeutice căreia îi aparține.
Alte metode: EMDR, DBT, terapia schemelor, ACT și IPT
În căutările tale poți întâlni și denumiri precum EMDR, DBT, ACT sau terapia schemelor. Ele nu sunt toate echivalente și nu se adresează acelorași obiective.
- EMDR este o metodă utilizată în special în tratamentul traumelor psihologice și al tulburării de stres posttraumatic.
- DBT, terapia dialectic-comportamentală, include intervenții de reglare emoțională, toleranță la distres și gestionare a relațiilor. Este utilizată în anumite contexte clinice, inclusiv în lucrul cu comportamente de autovătămare repetate.
- Terapia schemelor explorează tipare emoționale, cognitive și relaționale persistente și încearcă să le modifice.
- ACT, terapia acceptării și angajamentului, lucrează cu raportarea la experiențele interioare și cu acțiunea în acord cu valorile personale.
- IPT, psihoterapia interpersonală, se concentrează pe relații, pierderi, conflicte și tranziții de rol și este utilizată inclusiv în tratamentul depresiei.
Unele dintre acestea sunt orientări de sine stătătoare, altele sunt tratamente specifice sau specializări suplimentare.
În cazurile complexe, contează experiența specialistului cu problema respectivă și, atunci când este necesar, colaborarea cu alți profesioniști.
3. Cum știu care orientare psihoterapeutică mi se potrivește?
După ce ai citit despre toate aceste abordări, este posibil să te simți mai informat, dar să nu știi încă ce să alegi.
Este firesc. Nu este necesar să îți stabilești singur un diagnostic și nici să cunoști toate școlile de psihoterapie înainte de a cere ajutor.
O persoană care suferă de anxietate, depresie sau dificultăți relaționale poate beneficia de abordări terapeutice diferite. Alegerea depinde nu doar de simptome, ci și de istoria personală, de complexitatea dificultăților, de obiectivele urmărite și de felul în care persoana dorește să lucreze asupra lor.
Două persoane pot prezenta simptome aparent asemănătoare, dar pot avea experiențe de viață, conflicte emoționale și nevoi terapeutice foarte diferite.
De exemplu, anxietatea poate apărea într-un context de suprasolicitare, în cadrul unei tulburări anxioase, ca expresie a unor conflicte interioare sau în legătură cu experiențe traumatice.
Faptul că folosim același cuvânt pentru a descrie suferința nu înseamnă că înțelegerea și abordarea ei vor fi identice în fiecare caz.
Există, desigur, situații în care cercetarea clinică oferă recomandări mai precise pentru anumite tratamente.
De exemplu, pentru tulburarea obsesiv-compulsivă diagnosticată, intervențiile cognitiv-comportamentale care includ expunerea și prevenirea răspunsului au un suport științific deosebit de solid. Pentru depresie, ghidurile clinice recunosc mai multe opțiuni, inclusiv anumite forme de psihoterapie psihodinamică.
Aceste informații sunt importante, dar ele nu trebuie transformate într-o clasificare rigidă a oamenilor și a suferinței lor.
Faptul că o metodă dispune de dovezi mai solide pentru un anumit diagnostic nu înseamnă că celelalte orientări sunt, în toate situațiile, inutile. În același timp, nici nu ar fi corect să afirmăm că toate metodele beneficiază de dovezi științifice identice.
Psihoterapia psihodinamică, cea cognitiv-comportamentală, abordările umaniste și integrative pot oferi perspective și posibilități diferite de lucru asupra suferinței psihice. Valoarea fiecărei intervenții trebuie apreciată în raport cu problema, cu persoana și cu pregătirea terapeutului.
Uneori îți dorești să reduci cât mai repede un simptom care îți perturbă viața. Alteori vrei să înțelegi mai profund de ce anumite situații se repetă, de ce te simți într-un anumit fel sau de ce schimbările pe care le încerci nu se mențin.
Aceste obiective nu sunt neapărat opuse. Ameliorarea simptomelor și înțelegerea mai profundă a propriei vieți psihice pot face parte din același proces terapeutic.
4. Cum verific dacă psihoterapeutul este acreditat la Colegiul Psihologilor?
Alegerea terapeutului nu trebuie să se bazeze doar pe recenzii, fotografii frumoase sau pe formulări impresionante de pe site. În România există o cale oficială de verificare a dreptului de practică.
- Intră pe site-ul Colegiului Psihologilor din România, la secțiunea Registre .
- Consultă Registrul unic al psihologilor (RUP), Partea I, unde sunt publicate informații despre atestatele de liberă practică. Caută specialistul după nume și verifică specialitatea relevantă: psihoterapie, psihologie clinică sau consiliere psihologică, după serviciul dorit.
- Verifică treapta profesională și regimul de exercitare. Un profesionist aflat în supervizare poate practica legal în condițiile regimului său și nu trebuie confundat cu o persoană fără drept de practică.
- Poți verifica și forma de exercitare a profesiei în RUP Partea a II-a și poți solicita numărul atestatului sau codul profesional.
Registrele sunt actualizate periodic. Dacă nu găsești o persoană sau o informație pare contradictorie, cere clarificări specialistului și, la nevoie, Colegiului.
Pentru un medic psihiatru, verificarea statutului profesional se face pe circuitul specific medicilor, prin Colegiul Medicilor din România.
Recomandările de pe platformele comerciale, popularitatea pe rețelele sociale sau numărul recenziilor nu înlocuiesc aceste verificări.
Atestarea și competența relevantă sunt condiții esențiale, dar nu o garanție absolută a potrivirii dintre doi oameni. Următorul pas este să vezi cum lucrează terapeutul.
5. Cum aleg psihoterapeutul potrivit, dincolo de diplomă?
Îți recomand să privești această alegere în două etape: întâi verifici competența, apoi verifici relația de lucru.
Un terapeut poate avea o formare excelentă și totuși să nu fie persoana potrivită pentru tine. Acest lucru nu înseamnă neapărat că terapeutul este slab pregătit sau că tu ești un pacient dificil.
Psihoterapia presupune o relație umană, iar această relație este unul dintre elementele importante ale procesului.
Șapte întrebări bune pentru prima întâlnire
- Ce formare aveți și în ce orientare lucrați?
- Ați mai lucrat cu dificultăți asemănătoare celor cu care vin eu?
- Cum ar decurge terapia și ce am face concret în ședințe?
- La ce frecvență ne-am întâlni și cum am discuta despre progres?
- Ce facem dacă nu observ o îmbunătățire sau dacă simt că nu ne potrivim?
- Care sunt regulile de confidențialitate, anulare și plată?
- Dacă problema depășește competența dumneavoastră, către cine mă puteți îndruma?
Nu ai nevoie de un interogatoriu. Poți pune aceste întrebări firesc, în ritmul discuției.
Un profesionist serios ar trebui să poată explica pe înțelesul tău ce face, ce pregătire are și care sunt limitele activității sale.
Cum îți dai seama dacă există o relație de încredere?
În primele întâlniri, observă dacă te simți ascultat și tratat cu respect, dacă ai libertatea să spui că nu ești de acord și dacă terapeutul este curios să te înțeleagă, în loc să îți atribuie imediat o etichetă.
Uneori discuția va fi incomodă: psihoterapia nu înseamnă să auzi numai lucruri liniștitoare.
Dar incomoditatea unui subiect dificil este diferită de a te simți umilit, intimidat sau constrâns.
Primele ședințe sunt și pentru tine, nu doar pentru terapeut: îți oferă ocazia să vezi dacă poți construi cu această persoană o colaborare.
Dacă ai îndoieli, le poți aduce în discuție. Dacă nepotrivirea persistă, poți căuta un alt specialist.
Semnale de alarmă pe care merită să le iei în serios
- Promisiuni precum „vindecare garantată” sau „rezolvăm sigur problema în trei ședințe”, făcute înainte de o evaluare.
- Refuzul de a explica formarea, statutul profesional sau regulile de lucru.
- Presiuni financiare neclare, solicitarea unor angajamente disproporționate ori schimbarea arbitrară a condițiilor.
- Încălcări ale limitelor profesionale, avansuri personale sau sexuale ori folosirea relației terapeutice în interesul terapeutului.
- Descurajarea categorică a consultului medical necesar sau îndemnul de a întrerupe medicația fără acordul medicului prescriptor.
- Diagnosticarea categorică a unor persoane absente din terapie doar pe baza relatărilor tale sau reducerea tuturor problemelor la o singură explicație.
Un terapeut bun nu este cel care pretinde că știe totul, ci cel care își cunoaște competențele și limitele.
6. Psihoterapie sau medicamente? Uneori răspunsul este „amândouă”
Medicația și psihoterapia nu sunt adversare.
Medicamentele pot reduce simptomele și pot face posibilă reluarea unor activități afectate de suferință.
Psihoterapia poate ajuta la schimbarea unor mecanisme care întrețin problemele, la înțelegerea experiențelor și la construirea altor moduri de a trăi și de a te raporta la ceilalți.
În funcție de diagnostic, severitate, istoricul persoanei și preferințele ei, poate fi recomandată psihoterapia singură, medicația singură sau asocierea lor.
Unele situații necesită în mod deosebit îngrijire medicală.
Nu există un răspuns universal, iar decizia privind medicamentele aparține medicului, împreună cu pacientul.
De asemenea, nu este necesar să aștepți ca simptomele să devină severe pentru a solicita ajutor psihoterapeutic.
Uneori este mai ușor să începi să înțelegi o dificultate atunci când încă nu ți-a reorganizat întreaga viață în jurul ei.
7. Întrebări frecvente înainte să alegi un psihoterapeut
Am nevoie de recomandare de la psihiatru pentru a începe psihoterapia?
În mod obișnuit, nu. Poți contacta direct un psihoterapeut care lucrează în regim privat.
Dacă există semne că ai nevoie și de evaluare medicală, acesta îți poate recomanda să consulți un medic.
Poate un psiholog sau un psihoterapeut să prescrie antidepresive?
Nu în baza calității de psiholog sau psihoterapeut. Prescrierea medicamentelor este un act medical.
Un psihoterapeut care este și medic are competențele de prescriere corespunzătoare statutului său medical.
Este mai bună psihoterapia CBT decât cea psihanalitică?
Nu există un răspuns valabil pentru toate persoanele și toate dificultățile.
Orientările diferă prin felul în care înțeleg suferința, prin metodele folosite și prin obiectivele pe care le urmăresc.
Cercetarea oferă dovezi mai solide pentru anumite intervenții în unele tulburări, dar alegerea terapiei nu se poate reduce la un clasament general al școlilor psihoterapeutice.
Este mai util să te întrebi ce fel de proces cauți, care sunt obiectivele tale și ce competențe are terapeutul cu care urmează să lucrezi.
Psihoterapia psihanalitică poate ajuta și în anxietate sau depresie?
Da. Psihoterapia psihodinamică și psihanalitică nu sunt rezervate exclusiv problemelor relaționale sau explorării personalității.
Ele sunt utilizate și în lucrul cu simptome anxioase, depresive și alte forme de suferință psihică.
Există dovezi de eficacitate pentru anumite intervenții psihodinamice, inclusiv forme de scurtă durată pentru depresie.
Potrivirea metodei și eventualele alternative trebuie însă discutate în funcție de situația concretă a fiecărei persoane.
Dacă psihoterapeutul este integrativ, înseamnă că știe mai multe metode?
Nu neapărat. Poate avea o formare serioasă, dar denumirea nu îți spune singură ce tehnici stăpânește și la ce nivel.
Întreabă ce pregătire are și cum alege intervențiile pentru problema ta. Aceste întrebări sunt valabile pentru toate orientările.
Cât durează psihoterapia?
Depinde de obiective, dificultăți, metodă și evoluție.
Unele intervenții sunt relativ scurte și structurate, în timp ce explorarea unor conflicte și tipare vechi poate necesita un proces mai îndelungat.
La început, cere să discutați despre frecvență, despre ceea ce urmărește terapia și despre felul în care veți reevalua parcursul.
Dacă nu știu ce să spun la prima ședință?
Este suficient să pornești de la ceea ce te-a făcut să cauți ajutor.
Poate fi un simptom, o despărțire, o teamă, o relație care te consumă sau doar sentimentul că ceva nu merge bine.
Nu ai obligația să vii cu o explicație gata pregătită. Tocmai descoperirea și înțelegerea lucrurilor pe care încă nu le poți formula pot deveni parte a terapiei.
Este psihoterapia online la fel de potrivită ca cea la cabinet?
În multe situații, lucrul online poate fi o opțiune utilă, mai ales când distanța, timpul sau mobilitatea sunt obstacole.
Totuși, adecvarea depinde de dificultate, de siguranța și intimitatea spațiului în care te afli și de felul în care terapeutul organizează ședințele.
În situații de criză ori pentru anumite evaluări, poate fi preferabil sau necesar un serviciu față în față.
8. Dincolo de orientare: ce cauți, de fapt, atunci când cauți ajutor?
Poate ai început acest articol căutând un răspuns tehnic: psiholog sau psihiatru? CBT sau psihanaliză?
Dar în spatele întrebării există, de obicei, una mai personală: „Unde aș putea vorbi despre ceea ce mi se întâmplă și să fiu ajutat să înțeleg?”
Din experiența mea de psihoterapeut psihanalitic, oamenii ajung uneori la cabinet cu o problemă clară, iar alteori cu o suferință căreia nu îi pot da încă un nume.
Unii vor să depășească un simptom; alții constată că, deși își propun să schimbe ceva, ajung mereu în situații asemănătoare.
Nici unii, nici ceilalți nu trebuie să demonstreze că au o problemă „suficient de gravă” pentru a cere ajutor.
Lucrez în principal cu dificultăți emoționale și relaționale, anxietate, stări depresive, stimă de sine și tipare care se repetă.
Abordarea mea este psihanalitică: încercăm să înțelegem nu doar ce te doare, ci și cum a căpătat acea experiență un loc în viața ta.
Această perspectivă nu exclude preocuparea pentru ameliorarea simptomelor. Dimpotrivă, înțelegerea mai profundă a propriei vieți emoționale poate contribui la schimbarea felului în care suferința este trăită și repetată.
Nu este singura cale de psihoterapie și nu o consider potrivită automat pentru oricine.
Dacă ai nevoie de o altă evaluare sau de o metodă mai potrivită situației tale, este important să putem vorbi deschis despre acest lucru.
Nu trebuie să alegi perfect din prima.
Uneori, alegerea bună începe pur și simplu cu o conversație serioasă, într-un cadru profesional, cu cineva care te poate asculta fără să se grăbească să te definească.
Surse și informații utile
Informațiile profesionale și exemplele de indicații terapeutice din acest ghid pot fi confruntate cu registrele Colegiului Psihologilor din România , cu Legea nr. 213/2004 , cu prezentarea orientărilor psihoterapeutice realizată de American Psychological Association și cu ghidurile NICE referitoare la depresie , anxietate și stres posttraumatic .
Ghidurile clinice sunt repere internaționale, nu substituie evaluarea individuală și reglementările românești.
Te gândești să începi psihoterapia?
Dacă simți că ai nevoie să vorbești despre ceea ce trăiești și vrei să afli cum am putea lucra împreună, îți explic pe pagina următoare cum decurge prima întâlnire.
Poți decide în liniște dacă acest mod de lucru ți se potrivește.
Cum începi terapia