Cura psihanalitică (analiza)
Când clientul mă întreabă ce înseamnă psihoterapeut de orientare psihanalitică sau ce este psihanaliza, el dorește de fapt să afle mai multe despre metoda mea de lucru. Psihanaliza se bazează pe observația că adeseori individul nu este conștient de multitudinea de factori care îi determină emoțiile și comportamentul. Acești factori inconștienți pot genera nefericire, uneori sub forma unor simptome sesizabile, alteori ca trăsături de personalitate deranjante, dificultăți în relațiile profesionale sau în cele intime, respectiv perturbări ale stării afective sau ale stimei de sine. Întrucât aceste forțe sunt inconștiente, sfaturile prietenilor și ale membrilor familiei, lectura cărților de self-help sau chiar și cele mai îndârjite eforturi de voință vor eșua de cele mai multe ori să aducă alinare.
Cura psihanalitică (= analiza) scoate la lumină modul în care acești factori inconștienți afectează relațiile și tiparele de comportament actuale, descoperă originile lor istorice, arată cum s-au modificat și cum au evoluat ei de-a lungul timpului și ajută clientul să gestioneze mai bine realitatea vieții adulte.
Analiza este un parteneriat intim, pe parcursul căruia clientul devine conștient de sursele ascunse ale dificultăților sale nu doar într-o manieră intelectuală, ci și emoțională – prin retrăirea unor experiențe împreună cu analistul-terapeut. De regulă pacientul vine de 3-5 ori pe săptămână, stă întins pe divan și încearcă să verbalizeze liber tot ce îi trece prin minte. Aceste condiții formează cadrul psihanalitic, care permite emergența unor aspecte ale minții inaccesibile altor metode de observație. Pe măsură ce clientul vorbește, indicii ale surselor inconștiente ale dificultăților actuale încep treptat să apară – sub forma unor tipare comportamentale repetitive, a subiectelor dspre care clientului îi vine greu să vorbească, a modurilor în care clientul relaționează cu analistul etc.
Analistul îl ajută pe client să vadă, să înțeleagă și să integreze aceste aspecte. Clientul rafinează, corectează, respinge și adaugă noi gânduri și emoții. De-a lungul anilor în care se derulează analiza clientul se luptă cu aceste “insight-uri” (= înțelegeri / intuiții), elaborându-le în mod repetat cu analistul, abordându-le din diverse unghiuri și perspective și trăindu-le în viața de zi cu zi, în fantasme și în vise. Clientul și analistul se străduiesc împreună nu doar să schimbe tiparele de viață paralizante și să înlăture simptomele incapacitante, ci și să extindă libertatea interioară a clientului pentru a lucra și a iubi. Dacă demersul este încununat de succes, viața clientului – comportamentul acestuia, relațiile lui, sentimentul lui despre sine – se schimbă într-o manieră profundă și de durată.
Nu toți clienții pot beneficia de pe urma unei cure psihanalitice. Atributele necesare ar fi:
• Capacitatea de a relaționa suficient de bine pentru a realiza o relație de lucru eficientă cu analistul. Această relație este numită “alianță terapeutică”.
• O inteligență cel puțin medie și o înțelegere de bază a aspectelor psihologice.
• Capacitatea de a tolera frustrarea, tristețea și alte emoții dureroase.
• Capacitatea de a distinge între realitate și fantasmă.
Persoanele considerate cele mai indicate pentru a urma o psihanaliză sunt cele cu depresie, cu tulburări de personalitate, cu conflicte nevrotice sau cu probleme relaționale cronice. Atunci când conflictele interioare ale clientului sunt deja de lungă durată și adânc înrădăcinate în personalitatea sa, psihanaliza este de preferat unei terapii psihanalitice scurte (1-2 ședințe / săptămână) datorită profunzimii ei mai mari.
Scopul analizei
Teoria inițială ce stă la baza psihanalizei este cea atribuită lui Dr. Sigmund Freud (1856-1939), un medic vienez de la începutul secolului douăzeci. Scopul psihanalizei este scoaterea la iveală și soluționarea conflictelor interne ale clientului. Tratamentul se focalizează pe formarea unei relații intense între analist și client, relație care este analizată și discutată pentru a aprofunda înțelegerea clientului în ceea ce privește problemele sale cotidiene.
Precauții
Psihanaliza nu este de obicei considerată potrivită pentru clienții care suferă de depresie severă sau de psihoze precum schizofrenia, deși unii analiști au tratat cu succes și asemenea pacienți. În plus ea nu este indicată persoanelor cu adicții sau dependențe de substanțe, cu tulburări de control al agresivității și al impulsurilor, respectiv aflate într-o criză acută, deși unele dintre ele pot beneficia de pe urma unei psihanalize odată ce criza a fost depășită.
Descriere
Nici în psihanaliză și nici în terapia psihanalitică (diferența între cele două fiind dată de frecvența săptămânală a ședințelor și de aici de modul de lucru) terapeutul nu îi oferă clientului sfaturi de cum să-și rezolve problemele și nici nu face judecăți de valoare. Analiza este centrată pe explorarea minții clientului și a tiparelor uzuale de gândire ale acestuia. O asemenea formă de terapie este numită “non-directivă”. Ea este în plus orientată spre dobândirea de “insight-uri”, obiectivul analizei fiind o înțelegere sporită a surselor conflictelor interne și a problemelor emoționale. Tehnicile de bază folosite includ:
Neutralitatea terapeutului
Neutralitate înseamnă că analistul nu va lua partea în conflictele clientului, nu își va dezvălui sentimentele față de client sau va vorbi despre viața lui personală. Neutralitatea este menită să ajute clientul să se focalizeze pe propriile lui probleme, fără a fi preocupat de reacțiile terapeutului. În psihanaliză clientul stă întins pe divan, neavându-l pe analist în câmpul său vizual. În terapia psihodinamică/psihanalitică, în schimb, clientul și terapeutul stau de obicei față în față în fotolii comode.
Principiul asocierii libere
Asocierea liberă înseamnă că în ședință clientul vorbește liber despre orice îi trece prin minte, fără a cenzura sau “edita” fluxul de idei sau amintiri. Asocierea liberă îi permite clientului să revină la stări emoționale din trecut sau specifice copiilor (“să regreseze”). Regresia este necesară uneori în formarea alianței terapeutice. Ea îl ajută de asemenea pe analist să înțeleagă tiparele conflictuale recurente din viața clientului.
Alianța terapeutică și transferul
Transferul este numele pe care psihoanaliștii îl folosesc pentru repetarea de către client a unui tipar de relaționare copilăresc, învățat devreme în viață. Odată ce alianța terapeutică s-a consolidat, clientul va începe să transfere gânduri și emoții legate de frații și surorile sale, de părinții săi sau de alte persoane semnificative din trecutul lui asupra terapeutului. Discutarea transferului îl ajută pe client să înțeleagă felurile în care el interpretează sau percepe greșit alți oameni și situații din viața lui prezentă.
Interpretarea
În cura psihanalitică analistul păstrează în mare măsură tăcerea pentru a încuraja asocierile libere din partea clientului. Cu toate acestea el oferă interpretări la momentul potrivit, sub forma unor comentarii verbale despre materialul ivit în ședințe. Analistul recurge la interpretări pentru a înlătura rezistențele inconștiente ale clientului față de tratament, pentru a discuta emoțiile din transfer sau pentru a-l confrunta pe client cu diverse inconsistențe sau inadvertențe din discursul său. Interpretările pot viza aspecte prezente (“dinamice”) sau realizarea unor legături între trecutul clientului și prezentul acestuia (“genetice”). Clientul este de asemenea încurajat să relateze vise sau fantasme ca surse de material pentru interpretare.
Perlaborarea
“Perlaborarea” constituie principala muncă depusă în analiză odată ce s-a format transferul, iar clientul a început să dobândească o înțelegere treptată a propriilor probleme. Ea este un proces în care noile conștientizări sunt testate în mod repetat și transpuse în diversele domenii din viața clientului. Perlaborarea îi permite clientului să înțeleagă influența trecutului asupra prezentului, să o accepte emoțional și intelectual și să își folosească noua înțelegere pentru a efectua schimbări în viața curentă. Ea îl ajută așadar să obțină un anumit grad de control asupra conflictelor sale interne, să le soluționeze definitiv sau să le micșoreze puterea.
Costul unei analize este destul de ridicat. De regulă o cură psihanalitică completă presupune o frecvență de 3-5 ședințe săptămânale cu un analist timp de circa 3-5 ani. Fiecare ședință sau întâlnire costă între 150 lei și 400 lei, în funcție de numărul de ședințe pentru care a optat clientul, de experiența terapeutului și de diverși alți factori.
Rezultate bune
În general analiza personală este considerată a avea succes dacă clientul manifestă:
- o reducere în intensitatea sau numărul de simptome
- un anumit grad de rezolvare a conflictelor emoționale interne
- independență și o stimă de sine sporite
- o mai bună funcționare și adaptare la viață
Cine poate beneficia de pe urma psihanalizei?
Întrucât analiza personală este un tratament puternic individualizat, persoanele care doresc să știe dacă pot beneficia de pe urma ei ar trebui să îi ceară întâi o consultație unui psihanalist. Cu toate acestea putem face unele generalizări. Persoana cea mai indicată să urmeze o analiză este cinvea care, indiferent cât de incapacitată se prezintă la momentul respectiv, este un individ (potențial) “robust”. Această persoană poate că deja a obținut satisfacții importante – cu prietenii, în căsnicie, în viața profesională sau prin interese și hobby-uri speciale – dar în ciuda lor este afectată semnificativ de simptome ce persistă de multă vreme: depresie sau anxietate, disfuncții sexuale, simptome fizice ce nu au o cauză fizică demonstrabilă. Cineva poate să fie chinuit de ritualuri, compulsii sau gânduri repetitive personale, de care nimeni altcineva să nu fie conștient. Altcineva poate trăiește o viață restrânsă în izolare și singurătate, incapabil să dezvolte sentimente de apropiere față de alți oameni. Victima unui abuz sexual în copilărie poate suferi de incapacitatea de a avea încredere în alții. Unii oameni vin în analiză din cauza unor eșecuri repetate în viața profesională sau în dragoste, determinate nu de ghinion, ci de tipare comportamentale auto-distructive. Alții au nevoie de analiză deoarece modul lor de a fi – caracterul lor – le limitează substanțial alegerile și plăcerile. Iar alții intră în analiză pentru a-și soluționa diverse probleme psihice, care nu au fost depășite decât temporar sau parțial cu ajutorul altor terapii.
Oricare ar fi problema – și fiecare este diferită – care îl aduce pe client în fața analistului, ea poate fi înțeleasă corect doar în contextul istoriei de viață și a personalității celui în cauză. De aici nevoia unei evaluări temeinice pentru a se putea stabili cine poate beneficia, și cine nu, de pe urma psihanalizei.
Psihanaliza relațională
Psihanaliza relațională a apărut în anii 80 ca o încercare de integrare a accentului pus de psihanaliza interpersonală asupra explorării detaliate a interacțiunilor dintre oameni cu ideile sofisticate ale teoriei britanice a relațiilor de obiect despre importanța psihologică a relațiilor internalizate cu alte persoane. Relaționiștii afirmă că personalitatea se naște din matricea relațiilor formative timpurii cu părinții sau cu alte persoane semnificative.
O diferență importantă între teoria relațională și gândirea psihanalitică tradițională este modul în care este văzută motivația. Teoria freudiană, cu câteva excepții, stipulează că oamenii ar fi motivați de pulsiuni sexuale și agresive. Aceste pulsiuni ar fi înrădăcinate biologic și prin urmare înnăscute. În ultimă instanță ele nu ar fi modelate de experiență (= mediu). Relaționiștii, pe de altă parte, afirmă că motivația primară a psihicului este aceea de a fi în relație cu ceilalți. Prin urmare relațiile timpurii, de obicei cu îngrijitorii primari, modelează așteptările individului despre cum ar urma să fie satisfăcute nevoile personale. Dorințele și pornirile nu pot fi așadar separate de contextele relaționale în care apar. Acest lucru nu înseamnă că motivația este dictată de mediu (ca în behaviorism), ci că motivația este determinată de interacțiunea sistemică dintre persoană și lumea ei relațională. Indivizii încearcă să recreeze relațiile învățate timpuriu în cadrul unor relații actuale, care poate nu au nimic sau au foarte puțin în comun cu acele relații. Această recreare de tipare relaționale servește satisfacerii nevoilor individului într-un mod conform cu ceea ce a învățat el în copilărie. Această recreare se numește “punere în act”.
Când lucrează cu clienți, psihanaliștii relaționali apelează la un amestec de expectativă și spontaneitate autentică. Unii psihanaliști de orientare relațională evită accentul freudian tradițional pus pe asocierea liberă și pe interpretare, concentrându-se în schimb pe formarea unei relații autentice și vii cu clientul. Mulți alții acordă o importanță deosebită conceptului winnicottian de “conținere”, fiind mult mai reținuți în abordarea lor, în general conferind greutate unor interpretări bine formulate, oferite la momentul oportun. Per ansamblu relaționalii consideră că psihoterapia funcționează cel mai bine atunci când terapeutul se focalizează pe realizarea unei relații vindecătoare cu clientul, facilitând în plus obținerea de insight, de înțelegere. Ei cred că procedând astfel terapeutul îl scoate pe client din tiparele repetitive prin care relaționează cu ceilalți și care îi mențin psihopatologia.
Cuvinte cheie
Asociere liberă: O tehnică utilizată în psihanaliză în care clientul le permite gândurile și emoțiilor sale să apară fără a încerca să le organizeze sau să le cenzureze.
Interpretare: Un comentariu verbal făcut de analist ca răspuns la asocierile libere ale clientului. Menirea lui este de a-l ajuta pe client să obțină o nouă înțelegere.
Nevroză: O tulburare mentală și emoțională care afectează doar o parte a personalității și implică o percepție ușor distorsionată a realității.
Regresie: Procesul în care clientul revine la comportamente și emoții mai timpurii sau mai puțin mature.
Alianța terapeutică: Relația de lucru dintre terapeut și client, necesară pentru succesul terapiei.
Transfer: Procesul desfășurat pe parcursul terapiei, în care clientul redirecționează sentimentele avute față de figurile semnificative din copilăria timpurie asupra analistului-terapeut.
Perlaborare
Verificarea repetată a validității și aplicabilității insight-urilor, a noii înțelegeri dobândite, care ocupă mare parte din munca terapeutică în psihanaliză odată ce alianța terapeutică s-a format.